Cum a arătat și ce rol a avut primul mărțișor din istoria mărțișoarelor

martisor

Tare demult trăia pe pământ o babă foarte urâtă și foarte rea, Dochia. Într-o zi, baba și-a trimis nora să prefacă lâna albă în lână neagră; într-o altă zi să îi aducă fragi copți, deși încă nu se terminase luna lui Făurar, și câte și mai câte nu-i cerea hârca bietei fete. De fiecare dată, însă, nora reușea, că era ajutată ba de Dumnezeu, ba de Sfântul Petru, ba de un flăcău frumos numit Martie. Văzând cum stau lucrurile, amăgită de un soare arzător, Baba Dochia, înrăită și de iarnă obosită, vru să suie-n plai, ca-n luna lui mai! Și-a luat cu ea oile și cele nouă cojoace. Și uite-așa, umblând cu oile prin pădure, torcea lână din furcă și, găsind o para, i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână… 

Primul mărțișor: Bănuțul cu fir împletit.

martisor banutDespre mărțișor mai știm azi că se poartă de către fete la început de primăvară, că e legat cu fir alb-roșu, că aduce noroc. Adevărata origine a mărțișorului și, mai ales, primul mărțișor din istoria mărțișoarelor, sunt încă, poate, foarte puțin cunoscute.

Aceste informații țin, însă, de profunzimea culturii noastre arhaice, pornită din fantastica mitologie românească. Aici găsim bănuțul cu fir împletit și fascinantele sale virtuți.

Pentru a afla mai multe despre aceste lucruri, am făcut apel, ca de obicei când ne preocupă subiecte de acest gen, la prietenul Marcel Lutic de la Iași, care povestește despre ele cu inspirație și generozitate în cartea sa, Timpul sacru – Sărbătorile de altădată (Editura Kolos, Iași, 2009).

De ce se poartă la început de martie

Perioada în care se poartă mărțișorul nu este deloc întâmplătoare, cum nu este întâmplător nimic din ce are legătură cu micul obiect de podoabă. Începutul lui martie este sensibil și problematic pentru oameni din cauza „Soarelui Alb”, astfel, aceștia aveau nevoie de o anumită formă de protecție, pe care și-au concretizat-o în mărțișor. Iată cum:

dochiaBaba Dochia este asociată cu Anul Vechi sau Marea Zeiță a Pământului, o divinitate arhaică, stăpână a elementelor naturii. În perioada începutului de martie, ea este învinsă de Anul Nou, reprezentat de o noră plină de vitalitate, asemenea noului anotimp. Această luptă face din perioada de la începutul lui martie una încărcată negativ, în care se dezlănțuie energii nefaste, de care, în mare parte, e vinovat înșelătorul soare primăvăratic. Pentru că această energie îi afecta în special pe tineri, aceștia se protejau cu un… mărțișor cu bănuț. Asta, pentru că Soarele Alb de primăvară semăna cu un bănuț de argint, orbitor și rece, iar punându-și în piept un bănuț, oamenii considerau că pot contracara funcția distructivă a acestui Soare.

„Cine poartă mărțișoare/ Nu mai e pârlit de Soare!”

Mărțișorul era, practic, o amuletă, un talisman a cărui putere de protecție stătea în bănuț și în firele răsucite cu noduri la capete, despre care se credea că apără de duhurile rele.

În ultimele secole, mărțișorul a fost purtat de fete și neveste tinere pentru a fi sănătoase și curate ca argintul, pentru a nu le pârli Soarele de primăvară, pentru că se credea că „Cine poartă mărțișoare/ Nu mai e pârlit de Soare!”.

Mai demult, mărțișorul era pus în locurile sensibile ale corpului, la băieți încheieturile mâinilor și ale picioarelor, iar la fete gâtul. Era purtat cel puțin nouă zile, sau cel puțin până la prima lună plină sau până la înflorirea primului copac.

Oricum, mărțișorul era considerat de toată lumea ca aducător de noroc pentru cei care îl purtau cu demnitate.

Mărțișorul și culorile. Roșul era, de fapt, negru.

Mărțișorul tradițional era un fir compus din două fire răsucite, inițial unul alb și unul negru, apoi unul alb și unul albastru, după care, mai târziu, unul alb și unul roșu. De acest fir răsucit se agăța un bănuț găurit de argint, de aur sau aramă, și era pus în piept pentru a-i apăra pe tineri de bolile pe care le aduce primăvara.

Cele mai vechi mărțișoare, (începând de la primul mărțișor, cel făcut de Dochia în povestea de mai sus) erau făcute din lână albă și neagră.

Albul este semnul purității, fiind, ca și negrul, o sumă a tuturor culorilor. În valoare absolută, albul este, practic, egalul negrului. Pe vremuri, albul era culoarea morții și a doliului, și încă este și azi în anumite locuri din Extremul Orient și Africa.

Negrul, pus alături de alb în mărțișorul arhaic, era inițial o culoare a originilor, precedând creația în toate religiile lumii. „Dacă mai amintim și faptul că la români cei mai frumoși ochi erau negri și că pentru femei părul negru era cel mai frumos, iar noaptea cu întunericul ei cel negru era cel mai bun sfătuitor, avem alte argumente pentru valorizarea pozitivă de care s-a bucurat negrul”, scrie Marcel Lutic.

Mărțișorul arhaic, în alb și negru, este expresia cea mai profundă a unității contrariilor, care nu pot exista unul fără altul.

Albastrul, cu care a fost substituit negrul din firul mărțișorului, simboliza culoarea cerului și a apei, iar, în sanscrită, pentru albastru și negru exista un singur cuvânt, nîla.

Roșul, se spune, produce cel mai puternic efect asupra simțurilor, fiind simbolul frumuseții, tinereții, sănătății și bogăției. Este asociată în multe culturi arhaice cu venirea primăverii, nașterile, căsătoriile, adică începuturile de orice fel. De asemenea, se spune despre roșu că protejează la trecerea dintr-un anotimp în altul, în special pe cei mici, de aceea se pun ciucuri roșii la viței, miei, mânji sau copii nou născuți.

Roșul focului al sângelui, al vieții, s-a născut, spun specialiștii, din pântecul pământului… negru.

Distribuie pe rețelele de socializare

Despre autor : Tanasica


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Emailul nu va fi publicat.

eighteen + sixteen =

Articole asemanatoare